Se dau bani pentru alimente de la 1 octombrie 2023. Cine sunt cei care îi pot primi şi cum îi implică asta şi pe românii din Marea Britanie
Autoritățile britanice au făcut un anunț important pentru mii de familii din Marea Britanie, mai exact, fiecare gospodărie va beneficia de 100 de lire sterline pentru cumpărăturile necesare. Cererile pot fi depuse până la data de 14 septembrie, iar bugetul este de 842 de milioane de lire sterline.
Veste bună pentru familiile din Marea Britanie, care urmează să primească un voucher de 100 de lire sterline pentru alimente. Ajutorul face parte din Fondul de sprijin pentru gospodărie (HSF).
Astfel că, banii sunt distribuiți de guvern autoritățile locale din Anglia pentru a ajuta oamenii care au nevoie de sprijin, mai ales că toate alimentele s-au scumpit considerabil, și nu numai.
Din luna octombrie 2021, acest suport a fost o modalitate de a oferi o mână de ajutor cetățenilor, mai ales pe perioada iernii. Sumele de bani au fost distribuite în funcție de consiliile locale, iar banii au fost trimiși sub forma tichetelor de masă, ori au fost transferați într-un cont bancar.
Ca atare, deciziile consiliului Județea Kent au fost luate, iar rezidenții vor putea beneficia de bonuri alimentare în valoare 100 de lire sterline, sumă precizată și mai sus. De reținut faptul că fondurile sunt limitate și se va acorda un voucher pentru fiecare gospodărie.
Ce criterii trebuie să îndeplinească rezidenții
Cererile pot fi depuse până pe 14 septembrie, iar criteriile sunt următoarele:
- Aveți 16 ani sau mai mult
- Sunteți rezident în Kent și rezidenți în mod obișnuit într-unul dintre cele 12 consilii locale acoperite de Consiliul Județean Kent (excluzând Medway, Bexley sau Bromley)
- Primiți prestații bazate pe criterii de resurse sau venitul familiei dumneavoastră este mai mic de 40.000 lire pe an înainte de impozitare
- Nu aveți mai mult de 1.000 de lire sterline în economii
- Nu primiți mese gratuite la școală pentru niciun copil din gospodăria dvs.
Vești bune pentru români
Totodată, nici românii nu sunt dați uitării, astfel încât, cetățenii români angajați în sectorul privat din România vor putea beneficia de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei.
Senatul a adoptat acest proiect, care are ca scop susținerea turismului din țara noastră, iar tichetele vor fi acordate în perioada ianuarie 2024 – decembrie 2024.
„Pe lângă eliminarea discrepanţelor dintre cele două categorii de salariaţi – bugetari şi cei din sectorul privat – valoarea voucherelor de vacanţă se întoarce practic în economie, iar consecinţele sunt pozitive pentru întreaga industrie a turismului şi activităţilor conexe (HoReCa, industria alimentară, industria de transport, servicii, comerţ)”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative cu privire la modificarea şi completarea OUG 8 2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2024, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, instituțiile publice (…) precum și angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condițiile legii, anual, până la data de 31 decembrie 2026, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță, în cuantum de 1.450 lei pentru fiecare salariat”, se arată în propunerea legislativă.